Bursa Școlară „Profesor Doctor Constantin Manolache” – ULTIMELE ZILE DE ÎNSCRIERI

Începând cu anul școlar 2018-2019, programul bursier inițiat de Rotary Club Botoșani crește în anvergură, extinzându-se la nivelul întregului județ totodată cu creșterea numărului de burse acordate. Astfel, dacă în primii patru ani ai proiectului au fost acordate 2 sau 3 burse școlare pentru elevii ce studiau în Municipiul Botoșani, începand cu acest an pot aplica pentru obținerea unei burse elevi de la toate liceele din județul Botoșani. 

Clubul Rotary Botoșani continuă proiectul “Ajută un copil să învețe”  acordând și pentru anul școlar 2018-2019 un număr de patru burse școlare “PROFESOR DOCTOR CONSTANTIN MANOLACHE“ pentru sprijinirea elevilor cu performanțe.  Valoarea unei burse este de 6.000,00 lei/an și se va acorda conform Regulamentului, în baza unui concurs de dosare, urmărind identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, în ideea creării unei premise în lansarea acestora spre studii superioare.

Este considerat eligibil pentru a aplica la BURSA ȘCOLARA ROTARY orice elev care urmeaza cursurile la învățământul de zi în unitățile de învățământ din Județul Botoșani și care:

  • este elev în intr-o unitate de învățământ liceeal din Județul Botoșani și are domiciliul în județul Botoșani,
  • s-a remarcat la olimpiadă/concurs – faza națională și s-a clasat în primele 20 de locuri.
  • are media generală a anului de studiu anterior peste 9,00.
  • veniturile familiei să nu depășească 3000 lei (valoare netă ce se va dovedi prin documente).
  • nu beneficiază de alte burse cu surse din mediul privat.

Dupa prima sesiune de depunere a dosarelor candidatilor (1 septembrie – 22 octombrie 2018), comitetul de acordare a burselor a decis prelungirea perioadei de depunere, pana la 5 noiembrie 2018: la secretariatul partenerului in cadrul acestui proiect, Inspectoratului Scolar Judetean Botosani, str. Nicolae Iorga nr. 28, in atentia Clubului Rotary Botosani.Dosarele depuse in perioada 1 septembrie – 22 octombrie 2018 au fost luate in considerare si vor fi analizate impreuna cu cele din a doua perioada de depunere.Atribuirea burselor de studiu se va face in urma unui proces de evaluare a candidatilor inscrisi, lista bursierilor castigatori urmand a fi publicata pana la 10 noiembrie 2018.

REGULAMENT

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [535.27 KB]

Leave a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.