CȘE caută voluntari. Implică-te și tu!

Dacă îți place să te implici în activități, de orice tip, Consiliul Școlar al Elevilor te invită să te înscrii ca membru în departamentul de voluntariat. Completarea formularului de înscriere nu îți va lua mai mult de 3 minute, iar după vei putea oferi o mână de ajutor în activitățile organizate de CȘE și de Consiliul de Administrație al Școlii.


„Consiliul Elevilor va organiza de-a lungul anului diverse activități, de exemplu în perioada imediat următoare, în Săptămâna „Școala Altfel” sau în alte circumstanțe. E necesar să avem niște persoane la care să putem apela în cazul în care avem nevoie. De aceea, CȘE aduce anul acesta o noutate în ramura departamentelor, înființând departamentul de voluntariat. Pe scurt, când vom avea nevoie de voluntari? La organizarea evenimentelor cu caracter social, dar și cultural-educativ. Putem vorbi aici de spectacole de caritate, parteneriate educative, activități de binefacere, acțiuni de înfrumusețare a spațiului din școală, cât și din jurul școlii și multe altele. Important este ca elevii școlii să se implice, atât cât le permite programul, în activitățile la care sunt solicitați, deoarece astfel dorim să le cultivăm spiritul civic.

Răzvan Politic, Președinte, Consiliul Școlar al Elevilor


Toți elevii care se vor implica în cel puțin o activitate, vor fi recompensați la finalul anului școlar cu diplome de voluntariat.

Formularul de înscriere se găsește pe site-ul nostru, în secțiunea Voluntariat. Pentru detalii suplimentare, puteți contacta directorul de departament – Clim Cezara (clasa a X-a C), sau oricare din membrii Biroului Executiv al CȘE.

Vă așteptăm cu drag!

Related Posts

Leave a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.